Crema antirid de zi Nivea Visage Pure & Natural

Aceasta este o cremă pe care am nimerit să o găsesc prin casă, fiind folosită mai mult de mama mea. Şi cum nu mă pot abţine am testat-o şi eu puţin.

Crema, teoretic, nu conţine parabeni, siliconi sau coloranţi artificiali, fiind o cremă BIO. Este destinată persoanelor cu vârsta cuprinsă între 27-50 ani, adică celor care observă primele semne de pierdere a elasticităţii pielii şi cărora le apar primele riduri.

Crema are o formulă uşoară, ce se absoarbe uşor în piele. Arctiina, extrasă din fructul de brusture, stimulează producţia de colagen şi reduce liniile fine şi ridurile. Uleiul de argan, bogat în vitamina E, oferă protecţie faţă de radicalii liberi. Din câte am observat la mama mea, tenul este din ce în ce mai ferm şi, sincer, a mai scăpat de câteva riduri 🙂 Şi foloseşte crema de aproximativ o lună.

Singurul lucru care m-a deranjat la ea este mirosul.. probabil din cauza extractului de brusture.

Crema antirid de zi Skin Defence pentru ten normal/mixt de la Elmiplant

Cam lung titlul dar n-am ce-i face, aşa este denumirea cremei. Precizez din start că această cremă este recomandată persoanelor peste 35 ani aşa că părerile următoare aparţin, în totalitate, mamei mele.

Este o cremă de zi cu SPF 15 îmbogăţită cu extract de rodie care oferă protecţia antioxidantă necesară împotriva îmbătrânirii premature. Complexul Omega, bogat în acizi graşi, hidratează pielea şi îmbunătăţeşte textura pielii . Mama mea a testat crema cam o lună de zile şi chiar observam că pe zi ce trece avea mai puţine riduri, în special în zona ochilor.

M-am uitat şi pe lista de ingrediente, şi chiar dacă sunt fooooarte multe, nu am găsit niciun paraben. M-am uitat şi pe site-ul lor oficial şi aşa se laudă şi acolo, că produsele lor nu conţin parabeni şi parafine. Sper să fie aşa cum spun ei!

PS: Aceasă cremă este recomandată doar persoanelor cu vârste între 35-45 ani. Eu una sunt foarte atentă şi la astfel de specificaţii întrucât fiecare vârstă are tenul ei. 🙂