Creion tratament pentru ten Elf Essential

Acum ceva vreme am dat prima comandă pe site-ul oficial Elf România. Câteva chestii mărunte: blush, luciu de buze, farduri. Ca și bonus, am primit în pachet un creion tratament pentru ten – Elf Zit Zapper.

More

Masca de fata Cooling Effect 3 min. Cranberry – Yves Rocher

Eu una sunt fană Yves Rocher și am avut destul de multe produse de la ei. Dar, cum nicio pădure nu poate fi perfectă și mai există și câteva “uscăciuni”, așa mi s-a întâmplat de curând și cu masca cu efect de răcire 3 minute cu merișoare.

More

Ser contur ochi si buze Gerovital Plant

Eu am mare grijă de pielea din zona ochilor – nu-mi plac deloc ridurile de expresie, mai ales să apară acum, la vârsta mea (20+ ani). Aşa că, în momentul în care a apărut pe piaţă acest produs – Ser contur ochi şi buze Gerovital Plant am fost mai mult decât fericită să-l încerc.

ser contur ochi si buze gerovital plantCe spun ei: “Formula delicată şi foarte eficientă pentru îngrijirea pielii sensibile din jurul ochilor şi buzelor. Are o structură uşoară, răcoroasă şi o formă de condiţionare care-l face uşor de aplicat.

Ce spun eu: Din păcate, ori pielea mea e şuie de cap ori acest produs nu e pentru mine. Am folosit acest produs cam o săptămâna şi nu am reuşit sub nicio formă să ne înţelegem. Încă de la prima aplicare în zona ochilor a început să mă pişte şi să mă mănânce de nu ştiam ce e cu mine. Ok, am zis că aşa o fi normal din cauza ingredientelor. Am răbdat şi am aşteptat cam 20 min. În tot acest interval mă mânca pielea de numai numa dar am zis să o las în pace. După cele 20 min. m-am spălat cu apă rece iar senzaţia de disconfort tot persista. Am mai încercat şi a doua seară, aceeaşi păţanie. În a treia seară am încercat produsul pe pielea din jurul buzelor. Rezultatul a fost acelaşi.

Am încercat să-i dau mai multe şanse produsului dar n-a fost să fie. Ingredientele păreau ok dar dacă nu mă pot înţelege cu el.. asta e 😦

Apa de toaleta Very Me Clickit Cherries – Oriflame

De curând, Oriflame a împlinit 45 ani de existenţă. Cu ocazia aceasta, o prietenă de-a mea, reprezentant, mi-a făcut cadou mai multe produse de la ei. Printre acestea se afla şi un parfum mic – Very Me Clickit cu aromă de cireşe.

Mini-parfumul acesta m-a ţinut 2 săptămâni, din cauza cantităţii minuscule – 3.5 ml. Sincer, fie vorba între noi, eu n-aş da 18 lei pe chestia asta, mai ales la cantitatea pe care pe care o are (în poză puteţi vedea o comparaţie între parfum şi o cheie de apartament). Parfumul are un miros frumos, fresh, de cireşe, dar din păcate nu ţine foarte mult pe piele.

Din câte am observat, în ultima vreme a cam dispărut această variantă din cataloagele Oriflam. Sincer, eu una n-aş recomanda acest produs.

Articol scris de SuZy

Servetele demachiante Alverde

Când mai ajung pe acasă, îmi place să mai dau câte o tură prin DM. Ultima dată mi-am făcut mai multe provizii, printre care şi şerveţelele demachiante cu trandafir sălbatic Alverde. Baaaad choice!!

În primul rând, mirosul este.. oribil! Nu ştiu cu ce să-l compar, ideea e că e foarte foarte urât. Cineva mi-a spus că a fi din cauză că trebuie să stea în frigider, nu la căldură în casă. Guess what? Le-am lăsat 2 zile în frigider, miroaseau şi mai oribil şi nici nu le mai puteam folosi..

Pe ambalaj scrie: “Proprietăţile degresante pe care le are extractul de trandafir sălbatic şi sâmburi de caise îngrijesc pielea în timpul curăţării iar conţinutul de vitamina E ajută pielea să-şi păstreze hidratarea şi protejează împotriva îmbătrânirii premature a tenului“. Trecând peste faptul că cei care au făcut traducerea sunt cam.. analfabeţi şi pierd litere pe drum, şerveţelele astea mi-au lăsat tenul curat (ce-i drept) dar foaaarte uscaaaat!!

După a doua folosire a plecat direct la gunoi. Şi cu siguranţă NU îl voi mai cumpăra.