Cuburi efervescente pentru baie – Yves Rocher

Astăzi vreau să vă prezint un produs testat de mine – cuburile efervescente – ce le-am găsit mai demult într-un magazin Yves Rocher. Eu mi-am ales 4 arome: căpşuni, caise, vanilie şi nucă de cocos (ultima aromă am uitat să o pozez)

Se folosesc destul de simplu: după ce se umple cada cu apă, se lasă să se dizolve un cub efervescent. Unul singur este de ajuns pentru o cadă plină. Toată baia va mirosi a cocos/caise/etc, ce aromă alegeţi 🙂

Înafara faptului că parfumează apa şi baia, altceva interesant la ele nu prea am observat. Mai câştigată eram dacă în locul cubului îmi puneam spumă de baie, sincer. :p Astfel, eu una nu prea le recomand. Preţul e oricum unul minuscul – 1,5 lei, cred.

Advertisements

Spray de corp – Body Mist Coconut Passion – Victoria’s Secret

Anul trecut prin vară am primit de la un prieten venit din Statele Unite o botelcuţă un parfum de 250 ml de la Victoria’s Secret, varianta Coconut Passion. Îmi plăcea de mult Victoria’s Secret, dar nu avusesem niciun produs, găsindu-se şi foarte greu în România.

Acest body mist face parte din colecţia Secret Garden. Noua formulă a parfumului îmbogăţită cu aloe vera şi muşeţel, calmează zonele iritate şi lasă pielea parfumată şi catifelată. Aroma de nucă de cocos, crin şi vanilie te face să te simţi ca pe o insulă tropicală, învăluită doar de cele mai frumoase miresme.

Preţul în Statele Unite a unui astfel de parfum este de 12$ (aici cred că poate confirma şi Alexandra) 🙂 şi în wishlist-ul meu viitor se vor afla şi celelalte arome din această gamă, fie sub formă de unt de corp, cremă de corp sau gel de duş:

  • Endless Love (apple blossom & ylang ylang)
  • Amber Romance (amber & creme anglaise)
  • Pure Seduction (red plum & freesia)
  • Secret Charm (honeysuckle & jasmine)
  • Mango Temptation (mango nectar & hibiscus)
  • Sheer Love (white cotton & pink lily)
  • Vanilla Lace (vanilla & musk)
  • Strawberries & Champagne (wild strawberries & champagne)
  • True Escape (solar jasmine & pomelo)
  • Pear Glace (sugared pear & casaba melon)
  • Aqua Kiss (rain-kissed freesia & daisy)
  • Moonlight Dream (honeysuckle & aquatic orchid)
  • Secret Craving (black currant & vanilla absolute)
  • Such A Flirt (starfruit & white orchid)
  • Hello Darling (white nectarine & peony)
  • Simply Breathless (freesia & mandarin)
  • Midnight Dare (raspberry & sandalwood)

Articol scris de SuZy

Herbal Essences – Bun venit hidratare

Când eram mai mică, ţin minte că erau foarte multe branduri de şampoane pe piaţă: Shauma, cel de urzică, etc. Unul din şampoanele bine întipărite în memorie este şi Herbal Essences. Din păcate, nu i-am mai văzut o vreme bună prin magazine.

Au reapărut însă pe piaţa din România (eu le găsisem mai întâi într-un duty-free din Ungaria şi nu m-am putut abţine să nu cumpăr 😀 ). Mi-am ales varianta albastră – Herbal Essences Bun Venit Hidratare.

Înafară faptului că miroase demenţiaaaaaal, a orhidee şi nucă de cocos, îmi lasă părul curat şi mătăsos după şamponare. Motiv pentru care balsamul de păr, deşi e din aceeaşi gamă, nu l-am prea folosit.

Dacă doriţi un şampon care chiar face ceea ce promite, la un preţ destul de modic şi care se găseşte în orice supermarket vă recomand cu încredere Herbal Essences, toate cele 5 variante:

  • Luptă pentru rezistenţă (anti-rupere) – cu extract de perlă, nucă de cocos şi mango (varianta albastră)
  • Ameţitor de strălucitor (pentru strălucire) – cu extract de căpşune, ceai şi floare de portocal (varianta verde)
  • Bun venit hidratare (hidratare & strălucire) – cu extract de orhidee şi nucă de cocos (varianta bleo)
  • Colorat şi răsfăţat (pentru păr vopsit) – cu extract de mătase şi acai (varianta roşie)
  • Volum la înălţime (pentru volum) – cu extract de nectarină albă şi floare de coral roz (varianta galbenă)