Gel pentru curatarea tenului cu extract din aloe vera Love Nature – Oriflame

Un demachiant lejer, care face și ceva spumă atunci când folosești burețeii de ten sau aparat special de masaj pentru față. Gelul pentru curățarea tenului cu extract din aloe vera Love Nature de la Oriflame l-am primit acum ceva timp și suntem nedespărțiți.

More

Masca tonica de fata cu aloe vera si ceai verde Montagne Jeunesse

M-am îndrăgostit iremediabil de aceste măşti de faţă. 🙂 Mi-am făcut un adevărat stoc şi acum le încerc, rând pe rând.

Masca tonică de faţa cu aloe vera şi ceai verde (cea verde închis de mai jos) este potrivită tenului uscat şi sensibil. Proprietăţile de calmare ale aloei vera şi cele antioxidante ale ceaiului verde ajută la catifelarea, curăţarea şi protejarea tenului.

Modul de utilizare este destul de simplu: se îndepărtează tot machiajul şi se curăţă bine faţa. Un plic înseamnă o singură mască ce trebuie despăturită şi pusă cu atenţie pe faţă. Se lasă să se acţioneze 5-10 minute, timp în care tenul este răcorit, calmat şi tonifiat.

Se îndepărtează masca şi se masează delicat tenul pentru a ajuta la absorbirea tonicului mai bine în piele.

Preţul este în jur de 15 ron şi se găsesc în hipermarket-uri gen Cora, Mega Image, Auchan, etc.

masti fata de tonifiere montagne jeunesse

Avon Care 3 in 1

Loţiunea Avon Care 3 in 1 este, de fapt, un demachiant + un tonic + o loţiune hidratantă. Astfel, el curăţă, tonifică şi hidratează tenul datorită extractelor de aloe vera şi ghimbir din componenţă.

Are o textură plăcută, ca un gel cremă de culoare alb-transparent care îţi curăţă în profunzime tenul. Mirosul este unul plăcut, care nu deranjează. Curăţă delicat tenul şi îl lasă curat, fin şi hidratat.

Chiar dacă este specificat că trebuie evitată zona ochilor, eu l-am folosit şi nu am avut niciun fel de problemă/iritaţie. Deşi hidratează tenul, senzaţia nu ţine foarte mult, motiv pentru care recomand folosirea unei creme hidratante după.

Are 200 ml (cantitate ce pe mine m-a ţinut aprox. 3 luni 🙂 ) şi se găseşte în broşurile reprezentanţilor Avon la preţul de 14 lei (sau 6-7 lei la reducere).

Tratament pentru par cu aloe vera si hibiscus – Alverde (DM)

Descrierea produsului:

Tratamentul de păr cu flori de hibiscus şi aloe vera din culturi biologice controlate îngrijeşte părul uscat şi despicat conferindu-i o extraporţie de hidratare. Conţine ingrediente naturale precum glicerina vegetală, panthenon şi cheratină.

Mod de utilizare: Aplicaţi tratamentul pe părul proaspăt spălat, lăsaţi să acţioneze puţin după care clătiţi cu apă din abundenţă. Pentru spălarea părului vă recomandăm şamponul cu aloe vera şi hibiscus de la Alverde. Nu conţine coloranţi, conservanţi precum şi ingrediente animale. Materia primă provine din culturi biologice controlate, ingredientele nu conţin ulei mineral. Produs testat dermatologic.

Am folosit acest produs împreună cu şamponul şi nu numai că mi-a plăcut, ci a reuşit să-mi aducă părul într-o stare muult mai bună. (mai ales vara părul meu se îngraşă prea repede şi trebuie să-l spăl mai des, lucru care mă deranja şi îmi usca părul)

E nevoie de o cantitate modică de produs aplicat pe păr pentru rezultate mai mult decât mulţumitoare.

Preţul: 8 – 9 ron în magazinele DM

Articol scris de SuZy

Gel de dus Nivea Free Time – Fructul Pasiunii & Aloe Vera

E superb! M-am îndrăgostit de la prima mirosire de acest gel de duş.

Parfumul de citrice îţi deschide simţurile şi te revitalizează, iar aloe vera ajută pielea să fie mai frumoasă şi mai mătăsoasă.

Preţul e modic: 10 ron şi îl găsiţi, cu siguranţă, în orice supermarket.