Maybelline XXL Volume Lengh microfiber mascara Waterproof

În urmă cu ceva mai mult timp am primit de la vara prietenului meu, proaspăt sosită din State, un rimel: Maybelline XXL Volume Lengh microfiber mascara – Waterproof.

Deşi la prima vedere mi s-a părut destul de ciudat din cauza celor două capete, mai apoi am început să-i descopăr “tainele”.

Mascara cea albă are menirea de alungi genele datorită microfibrelor încorporate, şi sincer chiar le alungeşte 🙂

Rimelul normal, cel negru, are rolul de a îmbrăca genele albuite de mai înainte. Mă rog, aici trebuie acordată o mai mare atenţie pentru că altfel, s-ar putea să rămâi cu zone albe pe gene de zici că eşti Moş Crăciun. În schimb, rezistă toată ziua iar seara când ajungeam acasă nu găseam deloc bucăţi fărâmiţate sub ochi. În plus, e şi waterproof.

Am încercat produsul şi separat, adică doar rimelul negru şi la fel, am fost încântată de efect: îmi alungeşte genele foarte bine.

Preţul din magazin: 25 – 30 RON

Articol scris de Suzy

Fond de ten Maybelline Affinitone Mineral

Am achiziţionat acest fond de ten acum vreo 2 luni, după ce mi-a fost recomandat da un make-up artist de la servici. Am luat nuanţa 21 NUDE pentru că s-a potrivit cel mai bine cu tenul meu (ciudat, eu niciodată nu-mi nimeresc nuanţa corectă la un fond de ten :)) ).

Sinceră să fiu, m-am îndrăgostit de Maybelline Affinitone Mineral. E un fond de ten cremos, fără parfum, cu pigmenţi minerali naturali 100%. Uniformizează foarte bine tenul, acoperind imperfecţiunile dar fără a încărca tenul. Şi spun asta după ce l-am folosit zilnic (12 ore) timp de 2 luni.

Recipientul este unul cu pompiţă, care dozează foarte bine cantitatea de fond de ten. Preţul mi se pare destul de mic faţă de alte produse dar foarte accesibil (cred că am dat pe el vreo 35 lei).

Îl recomand cu încredere!